Avansează șantierul noii Clinici de Balneologie din Timișoara
Lucrările la noua Clinică de Balneologie din Timișoara avansează. Primarul Dominic Fritz anunță că a fost finalizată structura, iar exteriorul este pregătit pentru izolarea termică.
Potrivit edilului, au fost instalate lifturile, iar pe timp de iarnă se va lucra în interior. În paralel, precizează Dominic Fritz, se lucrează și la reabilitarea vechiului imobil al clinicii de Balneologie.
“În februarie anul acesta am început fundația noii clădiri și proiectul se va finaliza peste un an. În cadrul aceleași investiții reabilităm și vechea clădire a Balneo. Viitorul complex va deservi întreaga regiune”, spune Dominic Fritz.
Vă reamintim, construcția noii clădiri a clinicii a început în luna februarie, în zona Parcului Copiilor.
Investiția, ce depășește 6 milioane de euro – bani proveniți din fonduri europene – trebuie finalizate peste un an.
Articol de Radio Timișoara, 19 octombrie 2022, 19:01