Un baschetbalist de la SCM Timișoara, MVP în Alpe Adria Cup
SCM Timișoara este debutantă în Alpe Adria Cup, dar ocupă locul întâi în Grupa D. Bănățenii au trei victorii din trei partide și sunt aproape de calificarea în sferturile de finală.
Articol de Adrian Schindarli, 4 noiembrie 2022, 10:46
Baschetbalistul echipei SCM Timișoara, Nikola Gajic, a fost declarat jucătorul lunilor septembrie și octombrie în Alpe Adria Cup. Forul baschetbalistic euro-regional a explicat nominalizarea jucătorului cu medii de 15.0 puncte și 9.3 recuperări prin evoluțiile constante și solide.
„Este un premiu individual, dar coechipierii m-au ajutat să-l obțin și le sunt recunoscător”
Nikola Gajic
La această ediție, Alpe Adria Cup aliniază 16 echipe din șapte țării, împărțite în 4 grupe. Primele două clasate califică în sferturi.
Alb-violeții joacă următorul meci la 12 noiembrie, acasă, cu croații de la Zabok.