Cafeaua de specialitate, tot mai răspândită în rândul pasionaților din Timișoara
Cafeaua de specialitate a început să prindă tot mai mult teren. Consumatorii acceptă un preț mai ridicat pentru o cafea de calitate, ce poate avea note fructate sau ciocolatii, după preferințe.
Fără doar și poate, cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Este savurată atât în cele mai luxoase hoteluri din lume, cât și în cele mai sărăcăcioase locuri de pe pământ. Diferența o face calitatea, iar pentru consumatorii care vor să aibă parte de diferite arome s-a dezvoltat industria așa-numitei cafele de specialitate.
Potrivit lui Bogdan Damian, un specialist în arta preparării cafelei, una dintre principalele caracteristici ale cafelei de specialitate este cunoașterea trasabilității. Mai exact, consumatorul știe ferma din care provine cafeaua, dar și locul în care boabele au fost prăjite.
“În primul rând, cafeaua trebuie să te reprezinte pe tine, să-ți placă în momentul care o bei, indiferent de unde o bei sau de moment. De preferat ar fi să-ți bei cafeaua într-un loc și să alegi cafeaua și în funcție de calitatea oamenilor unde se prepară acea cafea, să vezi să fie oameni care să poată da informații. Dacă pui o întrebare iar din partea cealaltă parte să ridică din umeri, cred că ar fi momentul să începi să experimentezi și alte locuri. Pentru că un om care lucrează cu niște sortimente de cafea ar trebui să-ți dea un minim de informații legat de fermă, proveniența cafelei, țară de origine, metoda de procesare a cafeleiȚ, spune Bogdan Damian.
În România, cafeaua de specialitate a câștigat tot mai mult teren. Unii au descoperit-o din întâmplare și au devenit tot mai pasionați.
O tânără din București, ajunsă la Timișoara să participe la un eveniment dedicat cafelei, a declarat că a învățat să bea cafea de specialitate de la fratele său.
“El a intrat cumva în toată industria asta și inițial venea acasă de la muncă și îmi povestea ce înseamnă o cafea cu note fructate, ce înseamnă cafea cu note ciocolatii și așa mai departe. Inițial mi se părea că vorbește doar foarte mult și mă plictisea, dar apoi am început să prin gustul și mi-a plăcut foarte mult când am învățat eu să îmi prepar acasă cafeaua de specialitate cu ustensilele necesare. În momentul în care eu am putut să aplic ceea ce el povestea și mi se părea plictisitor, mi-am dat seama că de fapt e mult mai interesant decât părea”, spune tânăra.
Consumatorii de cafea lungă cu lapte, spre exemplu, trebuie să știe că prețurile cafelei de specialitate nu sunt deloc mici.
“Este mult mai scumpă, pentru că ai toată trasabilitatea asta pe care o știi cu exactitate. Prețul cafelei în sine este mai ridicat, pentru că se folosesc mai multe echipamente, este atent selecționată, fermierii au mult mai multă grijă cum o cultivă, este selectată și culeasă manual, nu cu utilaje. Ca și preț de achiziție al clientului de la noi, s-ar putea ca unele punci de 250 de grame să fie mai scumpe decât o pungă de un kilogram din magazine”, spune Bogdan Damian.
La începutul acestei luni la Timișoara a fost organizat, în premieră, un festival al cafelei. Cu acea ocazie, consumatorii au putut testa diverse arome de cafea și au putut cumpăra cafeaua lor preferată pentru a o prepara acasă.
Articol de Radio Timișoara, 12 noiembrie 2022, 07:20