Spitalul Județean din Timișoara așteaptă banii din PNRR pentru reparații și echipamente medicale
Consiliul Județean Timiș alocă 1,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea Spitalului Județean din Timișoara. Suma reprezintă contribuţia de 20% din finanţarea nerambursabilă solicitată prin PNRR de Spitalul Județean, în valoare totală de 5.9 milioane lei.
Spitalul Județean din Timișoara a solicitat finanțare prin PNRR pentru refuncționalizarea unui spațiu de circa 600 mp, în care funcționează cabinetele de consultații pentru copii de la Maternitatea Bega și dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație pentru toate ambulatoriile. Solicitarea de finanțare mai include lucrări de reparații, construcții și instalații pentru derularea fluxurilor medicale.
Proiectul a trecut de etapa tehnică de verificare, aflându-se în evaluare pentru acordarea scorului de departajare.
Articol de Radio Timișoara, 4 ianuarie 2023, 18:58