Alpinistul Adrian Ahriţculesei a ajuns în Antarctica
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a ajuns la o bază de cercetare din Antarctica, de unde va pleca apoi spre Mount Sidley.
Tânărul din Petroşani şi-a propus să finalizeze ‘Circuitul celor 7 vulcani’ şi să devină astfel primul bărbat din România care reuşeşte o asemenea performanţă.
“Adrian Ahriţculesei se află în baza Union Glacier din Antarctica, unde temperaturile sunt mai prietenoase: -12/-13 grade. Union Glacier este o bază de cercetare de unde însă pleacă şi expediţiile către Mount Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica. În timpul expediţiei şi la apropierea de vârf, temperatura însă va ajunge între – 29 şi – 31grade”, spune managerul sportivului, Ştefan Adrian Jurca.
De la baza Union Glacier, Adrian Ahriţculesei va zbura cu un avion de mici dimensiuni spre Mount Sidley, după care va urma un traseu de peste 40 de km pe parcursul căruia îşi va transporta echipamentul individual cu o sanie.
“Circuitul celor 7 vulcani” presupune escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe şapte continente.
Prima femeie din România care a reuşit acest circuit a fost Crina ‘Coco’ Popescu, în anul 2012, când avea doar 16 ani.
Articol de Radio Timișoara, 10 ianuarie 2023, 20:12