Amendă judiciară de un milion de lei pentru ADI Deșeuri Hunedoara. Prefectura solicită explicații
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară – Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Hunedoara a primit o amendă judiciară de un milion de lei.
Tribunalul București a aplicat amenda după ce ADI Deșeuri a reziliat contractul de servicii cu fostul operator de salubritate, Brai Căta SRL, pentru colectarea şi transportul deşeurilor din Zona 3 centru – delimitată în partea centrală şi de vest a judeţului, iar firma a contestat decizia.
Zona 3 centru cuprinde oraşele Deva, Hunedoara, Orăştie, Călan, Geoagiu, Simeria, precum şi 31 de comune situate în partea centrală şi de vest a judeţului Hunedoara.
Prefectura Hunedoara a solicitat explicaţii în legătură cu amenda judiciară pe care trebuie să o plătească ADI Deșeuri Hunedoara.
Potrivit prefectului Călin Marian, situaţia apărută, în care şi valabilitatea noului contract de servicii de salubrizare a fost limitată până în luna mai, trebuie gestionată ‘cu prudenţă şi prin strânsa cooperare a autorităţilor publice’.
Prefectul a menţionat că a cerut ADI Deşeuri Hunedoara informaţii despre consecinţele juridice ale hotărârii Tribunalului Bucureşti asupra continuităţii funcţionării serviciului de salubrizare în Zona 3 Centru, precum şi stadiul organizării unei noi licitaţii de servicii pentru colectarea şi transportul gunoiului din toate zonele judeţului.
De asemenea, prefectul Călin Marian a solicitat precizări despre fondurile din care va fi achitată amenda aplicată de instanţa judecătorească.
Pe de altă parte, Consiliul Judeţean Hunedoara, ca membru al ADI Deşeuri, a transmis că administraţia judeţeană a fost informată de ADI Deşeuri că decizia Tribunalului Bucureşti va fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege.
Articol de Radio Timișoara, 16 ianuarie 2023, 19:35