Vreme caldă în Banat și Crișana, la final de săptămână
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată dar cu vânt. Local în Crișana și pe arii restrânse în Banat va ploua. La munte vor fi precipitații mixte și doar la altitudini de peste 1800 m va ninge. Izolat, mai ales la munte, cantitățile cumulate de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale, cu viteze la rafală de 55-65 km/h și izolat, mai ales în nordul Crișanei, de peste 70 km/h. La munte vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de 70-90 km,h, iar pe creste chiar de peste 100-120 km/h, viscolind ninsoarea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 15 grade, cele minime de la noapte, între 4 și 7 grade.
Mâine vremea vremea se menține deosebit de caldă pentru această dată, cu vânt. Pe arii relativ extinse va ploua. La munte vor fi precipitații mixte și îndeosebi la altitudini de peste 1800 m va ninge. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale, cu viteze la rafală în general de 55-65 km/h. La munte vântul va sufla tare, viscolind ninsoarea pe creste.
Maximele de mâine vor fi cuprinse între 8 și 14 grade, iar minimele între un grad și 7 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Banat – Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 18 februarie 2023, 04:50 / actualizat: 18 februarie 2023, 16:30