AUDIO / Două zile în formulă aproape completă pentru SCM USV Timișoara
Jucătorii echipei de rugby SCM USV Timișoara, convocați la naționala de seniori, au revenit acasă pentru câteva zile, după cele trei meciuri jucate în Rugby Europe Championship. În ultimele două zile, ei s-au antrenat alături de colegii lor de pe Bega, urmând ca zilele viitoare să fie liberi și apoi să revină sub tricolor.
Articol de Gabriel Toth, 23 februarie 2023, 09:25
Antrenorul Valentin Calafeteanu înțelege situația, în condițiile în care e an de Cupă Mondială, iar pregătirea „stejarilor” pentru turneul final e prioritară:
Totuși, de la ședințele de pregătire au absentat cei patru jucători convocați la naționala de rugby în 7. E vorba de Kemal Altinok, Alexandru Bucur, Corrado Ștețco și Dănuț Jipa.
Printre cei ce s-a antrenat din nou alături de alb-violeți s-a aflat și aripa Marius Simionescu, revenit la Timișoara după aproape doi ani petrecuți la Dinamo. „Simi” speră să prindă lotul pentru Cupa Mondială dar, în același timp, își dorește să cucerească noi trofee alături de formația bănățeană:
Marius Simionescu a marcat un eseu în prima partidă din REC, cea cu Polonia, și a fost în primul XV și la meciul din Portugalia.