Duel românesc în finala Champions League
Două jucătoare din România se vor duela în finala Ligii Campioanelor la tenis de masă. Echipa Elizei Samara, KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, a câștigat și returul cu UCAM Cartagena T.M, 3-0, aseară, pe teren propriu, și s-a impus cu 6-0 la general, în semifinale.
Articol de Adrian Schindarli, 24 februarie 2023, 10:38
Elizabeta Samara a făcut ultimul punct al învingătoarelor, 3-0 (4, 4, 8) cu Silvia Erdelyi Deținătoare a trofeului, Tarnobrzeg, va înfrunta Metz TT, formația Adinei Diaconu.
Gruparea franceză a pierdut turul semifinalei cu LINZ AG Froschberg, 2-3, pe teren propriu, dar apoi s-a impus cu același scor în deplasare și a făcut diferența „meciul de aur”, unde Diaconu și-a câștigat setul, 11-8, cu Suthasini Sawettabut.
Dacă Samara a câștigat în mai multe rânduri Champions League, pentru Adina Diaconu, cvadruplă fostă campioană a României cu ACS Dumbrăvița, aceasta va fi prima prezență în finala celei mai importante competiții europene inter-cluburi.
„Încă este greu să realizez ceea ce am reușit, este incredibil. După ce am făcut marea surpriză cu echipa din Berlin, iată că izbutim o nouă performanță împotriva unei foarte puternice echipe din Europa. Spiritul de echipă și forța noastră au făcut posibil succesul. Este greu să spun ceva după un astfel de meci. Este prima mea finală de Champions Legue și sunt atât de fericită”