Patru persoane rănite, dintre care trei minore, într-un accident la Timişoara
Patru persoane au fost rănite, între care şi trei fetiţe cu vârste de 6, 8 şi 11 ani, într-un accident produs pe Calea Şagului, în urma coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară.
Un bărbat în vârstă de 21 de ani a condus un autoturism pe Calea Şagului din municipiul Timişoara spre localitatea Şag din judeţul Timiş, iar la un moment dat a intrat în coliziune faţă-spate cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care circula regulamentar în faţa sa. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în două autoturisme parcate, iar autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism parcat, rezultând rănirea bărbatului în vârstă de 39 de ani şi a 3 fetiţe în vârstă de 6, 8 şi 11 ani, pasagere în autoutilitară, precizează IPJ Timiş.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Articol de Radio Timișoara, 4 martie 2023, 22:25 / actualizat: 5 martie 2023, 7:26