Program de fidelizare a donatorilor la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara
Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara încearcă să îi fidelizeze pe cei care trec pragul centrului, în condițiile în care doar jumătate dintre donatori se prezintă cu regularitate.
Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2023, 17:00
Cel puțin trei vizite pe an pentru fiecare donator, este obiectivul pe care directorul centrului, Rodica Lighezan încearcă să îl atingă în acest an.
“Ne propunem pentru 2023 să creștem gradul de fidelizare a donatorului, adică să îi convingem să vină pe cei care ne-au trecut pragul în 2022, să vină în 2023 de trei ori pe an, cel puțin. Cam 50% sunt fidelizați, din aceștia bărbații sunt undeva la jumătate, circa 25%. Având în vedere caracteristicile componentelor sanguine care trebuie să fie administrate unui nou-născut sau, respectiv, unui prematur, avem nevoie de mai mulți donatori de sex masculin care să vină de cel puțin trei ori pe an”, spune Rodica Lighezan.
Anul trecut, aproximativ 15.00 de persoane au donat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara aproximativ 22 .00 de doze de sânge.