Număr mare de reclamații la Protecția Consumatorilor legate de comenzile online
Timișenii sunt tot mai nemulțumiți de comenzile online și de serviciile de curierat. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au primit un număr crescut de plângeri legate de produsele aduse de curieri.
Cetățenii au reclamat atât produse, cât și servicii, precum cele de livrare la domiciliu, spune comisarul șef-adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș Alin Mihai Gubandru.
Articol de Radio Timișoara, 20 martie 2023, 19:38
Anul trecut în această perioadă cele mai multe reclamații au vizat furnizorii de energie. Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Timiș primește anual undeva între 5.000 și 6.000 de reclamații de la consumatori.