AUDIO / 110 ani de fotbal la Gara Mare – Episodul 1: De la tir, la ciclism și apoi la fotbal
Să începem cu o lămurire. De ce e atât de important acest spațiu, din spatele Gării Mari? De ce ținem ca fotbalul (în principal) să continue să fie practicat în acea zonă a orașului și de aici înainte? Simplu: pentru că exact acolo s-a născut fotbalul timișorean.
Articol de Gabriel Toth, 26 martie 2023, 17:03
În spațiul paralel cu șinele de tren, delimitat astăzi de străzile Nera și Circumvalațiunii, sursele documentare ne indică existența unui imens parc la mijlocul secolului al 19-lea – Polgarreti Kis Erdő – Păduricea de lângă Câmpia Cetăţenească. Aici îşi desfăşurau exerciţiile soldaţii din „Corpul de trăgători de elită”. Tirul a început să fie practicat pe scară largă şi de civili, astfel că, în acelaşi loc, între 1859 şi 1883, au funcţionat poligonul şi sediul Societăţii de Tir Timişoara. Construcţia era una impunătoare, fiind concepută în stil elveţian.
Din capitolul semnat de Lajos Kakacs, în „Analele Banatului”, lucrare editată de echipa de istorici a Muzeului Banatului, aflăm un amănunt cât se poate de interesant! În vecinătatea poligonului, primarul Carol Telbisz a donat un teren de dimensiuni generoase Asociaţiei Cicliste „Velocitas”, pentru amenajarea unui velodrom, inaugurat în 1897. Doi ani mai târziu, aici avea să se dispute primul meci de fotbal consemnat oficial, între elevii Liceului Piarist. Aşadar, conform acestei surse, la 25 iunie 1899, fotbalul timişorean s-a născut, oficial, în apropierea Gării Mari!
După 1900, clubul ciclist Velocitas a dispărut, iar velodromul nu a mai fost folosit vreme de câțiva ani. Între timp, în 1910, muncitorii atelierelor de la gara din cartierul Iosefin au fondat clubul Chinezul Timișoara, la inițiativa șefului lor, inginerul Arnold Jakobi. Propun să ne oprim puțin asupra acestui nume, pentru că de el se leagă nu doar nașterea celui mai galonat club din istoria fotbalistică a Timișoarei, ci și construcția primului stadion important al orașului.
Arnold Jakobi s-a născut la Timișoara, în anul 1870, și a fost unul dintre cei mai respectați ingineri constructori de vagoane și locomotive, mai întâi din Ungaria și apoi din România Mare. Ani de zile a fost șef al atelerelor gării din Timișoara, iar după unire a devenit pentru o vreme insprector șef al CFR, fiind detașat la București. A locuit în Capitală și după pensionare, unde și-a deschis și o afacere. A avut un sfârșit dramatic, care i s-a tras dintr-un incident la prima vedere banal. După cum aflăm din cotidianul timișorean Temesvari Hirlap, în 1932, după ce și-a făcut o pedichiură, s-a infectat la un deget al piciorului stâng. A ignorat infecția și a făcut septicemie, fiind necesară amputarea membrului. Situația lui s-a agravat, iar în 1936 s-a ajuns și la amputarea celuilalt picior, operație la care corpul său a cedat. A fost incinerat la București, iar urna în care se află cenușa lui Arnold Jakobi a fost adusă la Timișoara și plasată în cripta familiei, din Cimitirul Evreiesc.
Arnold Jakobi a sesizat bine ascensiunea fotbalului din Timișoara. În oraș, s-a practicat sport încă din secolul al 19-lea, dar nicio disciplină nu s-a bucurat de o atât de mare popularitate precum „modernul joc englez cu mingea”, cum fusese descris în presa timișoreană a vremii la prima sa apariție. Clubul Chinezul a ieșit rapid din sfera unei grupări de recreere pentru muncitori și a început racolarea unor nume mari ale fotbalului maghiar, de la grupările cu ceva vechime din Budapesta. Chiar în 1913,la 25 martie, Clubul Atletic Timișoara a susținut un amical-eveniment cu gruparea engleză Oxford City. Peste 3.000 de spectatori s-au înghesuit pe micuțul și mai degrabă improvizatul stadion al atleticilor, amenajat pe locul pe care astăzi se află clădirea Facultății de Mecanică, pe bulevardul Mihai Viteazul. Timișoara avea nevoie de un stadion. De un reper pentru numărul tot mai mare de iubitori de fotbal din oraș. O arenă încăpătoare și ușor accesibilă, la care să ajungă nu doar locuitorii Timișoarei, ci și oameni din împrejurimi, ori din sate și orașe mai îndepărtate.
Astfel în 1912, Arnold Jakobi a făcut toate diligențele necesare la legendarul primar al Timișoarei, Carol Telbisz, pentru a primi un teren pe care să poată fi construit noul stadion al orașului. Din registrele oficiale, aflăm că municipalitatea a închiriat clubului Chinezul un teren de aproape 9 hectare situat în spatele gării din Iosefin. E locul pe care a existat pista cicliștilor de la Velocitas, care a fost cedat pe perioadă nedeterminată, contra unei chirii lunare de 70 de coroane. În actul de închiriere era stipulat, totuși, că în cazul în care Primăria își va dori să utilizeze terenul respectiv în viitor pentru dezvoltarea orașului sau pentru alte întrebuințări, clubul Chinezul se obliga să elibereze spațiul și să îl returneze orașului fără vreo pretenție financiară.
Amenajarea stadionului a durat mai puțin de un an. Totul a fost lucrat de muncitorii de la atelierele gării din Iosefin, cu materiale cumpărate din fonduri proprii, și sub îndrumarea inginerului-șef Jakobi. Stadionul a fost dotat cu o tribună de lemn acoperită, ce putea găzdui până la 4.000 de spectatori, avea pistă de atletism și clădiri pentru vestiare – facilități care în anii de dinaintea primului război mondial nu erau la îndemâna oricui. Cunoscut inițial ca „Stadionul Chinezul”, apoi ca „Arena Sportivă” și finalmente ca „Stadionul Banatul”, edificiul din spatele Gării Mari a fost „citadela” fotbalului timișorean din perioada interbelică. A fost casă pentru Chinezul, C.A.T, Unirea, Sparta CFR și Banatul, a fost cadrul în care s-au șlefuit, afirmat și apoi consacrat cele mai mari nume ale fotbalului timișorean și românesc din anii 20-30.
În episodul următor, vom vorbi despre momentul inaugurării stadionului – în sine un eveniment de proporții nemaivăzute până atunci în Timișoara.
Primul episod al serialului „110 ani de fotbal la Gara Mare”, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici: