Fără apă caldă și căldură pe mai multe străzi din Timișoara
Consumatorii care locuiesc în zona centrală din Timișoara nu vor avea astăzi apă caldă și căldură în locuințe.
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii, între orele 9.00 și 15.00, la punctul termic 6. Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Carusso nr. 1, sc. AB, D. Cantemir nr. 1, sc. AB, Piața Libertății nr. 4 și Augustin Pacha nr. 2.
Tot astăzi, între orele 9.00 și 15.00, Colterm oprește furnizarea apei calde și a apei reci hidrofor la punctul termic 47, astfel că vor fi afectați consumatorii de pe bd. Cetății și de pe străzile Brândușei, Stelelor și Timiș. Măsura se impune întrucât Aquatim a programat lucrări de reabilitare a rețelei de apă, prevăzute în Programul de investiții POIM.
Articol de Radio Timișoara, 30 martie 2023, 06:00 / actualizat: 30 martie 2023, 7:49