”Corpul imposibil”, prima expoziție personală a artistului Adrian Ghenie după 14 ani în România, la Art Encounters
20 aprilie 2023 – 18 iunie 2023 @ 12:00 –
”Artistul ne va prezenta noi lucrări, inspirate de perioada pandemiei și de izolarea în spațiul domestic, când singura legătură cu «lumea» avea loc prin dispozitivele digitale.” spune curatoarea expoziției, Diana Marincu.
Articol de Dana Florea, 20 aprilie 2023, 12:00 / actualizat: 21 aprilie 2023, 9:01
Adrian Ghenie, unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani, cunoscut în special datorită picturilor sale inspirate de subiecte istorice și figuri importante ale secolului XX, expune pentru prima dată după 14 ani în România, la Timișoara. Expoziția Corpul imposibil, organizată de Fundația Art Encounters, se deschide în 20 aprilie 2023 la Pavilionul ISHO din Timișoara.
Expoziția conține o nouă serie de desene și câteva picturi, create special pentru acest eveniment și expuse în premieră absolută la Timișoara. Vernisajul are loc joi, 20 aprilie 2023, ora 18:00 la Pavilionul ISHO din Timișoara în prezența artistului și a echipei Fundației Art Encounters.
„Suntem încântați că Adrian a acceptat invitația noastră și că avem astfel ocazia să vedem în premieră lucrări reflectând preocupările sale actuale, cu o tematică foarte relevantă, cea a relației noastre cu tehnologia. Această expoziție surpriză completează contribuția Fundației Art Encounters la efervescența unui an special” a declarat Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters.
Pentru toți cei care vor să intre în dialog cu artistul, Fundația Art Encounters organizeză, în ziua următoare, 21 aprilie, de la ora 18:00, un eveniment special Meet the Artist, care va include un tur ghidat realizat de Adrian Ghenie împreună cu Diana Marincu, curatoarea expoziției.
„În cadrul expoziției «Corpul imposibil» de la Timișoara, artistul ne va prezenta noi lucrări, inspirate de perioada pandemiei și de izolarea în spațiul domestic, când singura legătură cu «lumea» avea loc prin dispozitivele digitale. Aceste teme vorbesc despre relația complicată pe care omul modern o are astăzi cu tehnologia, cu social media, cu propriul corp și cu timpul. Ghenie a observat că există astăzi un nou limbaj al corpului, care impune posturi diferite, dezvoltări anatomice specifice și prelungiri ale membrelor prin instrumentele tehnologiei. Desenele sunt încercările artistului de a deconstrui și a reconstrui figura umană
respectând niște volume mari, dar speculând plastic prin toate detaliile care le conțin și mai ales prin spațiile goale din jur. Accesul necontenit la tehnologie și mediul digital ne face, în mod aparent, cel puțin, să fim conectați permanent și legați la o rețea colectivă, rămânând în același timp tot mai singuri”. spune curatoarea expoziției și directorul artistic al Fundației Art Encounters, Diana Marincu.
Expoziția ”Corpul imposibil” poate fi vizitată în intervalul 20 aprilie – 18 iunie 2023 în incinta Pavilionului ISHO, între orele 12:00 – 18:00, de miercuri până duminică.
Accesul este gratuit.
Expoziția va beneficia și de un program de mediere care va fi anunțat pe parcurs de Fundația Art Encounters.
Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare și trăiește actualmente la Berlin. Melanjul de abstract și realism al lucrărilor sale generează adesea picturi psihologice, profund tulburătoare. Pictura lui Ghenie este, în cele din urmă, un act politic sau chiar revoluționar. Ea are de-a face cu „datoria memoriei” și, într-un anumit sens, opera lui Adrian Ghenie merge în direcția butadei lui George Santayana: „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”. Adrian Ghenie este o personalitate ajunsă la o deplină maturitate a exprimării sale artistice. A expus în mari instituții de artă ale lumii, printre care: Accademia di Francia a Roma – Villa Medici, Roma; Centro de Arte Contemporáneo (CAC) Málaga; Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg; Museum of Contemporary Art (MCA), Denver; Stedelijk Museum voor Actuele Kunst (S.M.A.K.), Ghent; Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), București; Tate Liverpool. În 2015 a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția cu proiectul Darwin’s Room.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.