Ultim omagiu lui Tiberiu Ceia la sediul Ansamblului “Banatul”. Înmormântarea va avea loc sâmbătă
Astăzi, 31 martie, trupul neînsuflețit al lui Tiberiu Ceia va fi depus la Ansamblul Profesionist „Banatul” din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (Timișoara, str. E. Ungureanu nr.1), instituție din subordinea Consiliului Județean Timiș.
Articol de Daniela Bacila, 31 martie 2023, 08:51
Între orele 11:00 și 19:00, toți cei care l-au admirat, i-au ascultat cântecele, iar apoi le-au păstrat în căldura sufletului, îi pot aduce un ultim omagiu, precizează Liliana Laichici, manager al Centrului de Cultură al Județului Timiș.
La catafalcul marelui artist bănățean va fi deschisă și o Carte de condoleanțe în care cei prezenți își vor putea nota gândurile, sentimentele și amintirile despre maestrul TIBERIU CEIA.
La ora 20:00, sicriul va fi depus la Capela din Cimitirul Eroilor.
Sâmbătă, 1 aprilie 2023, la ora 12:00, pe platoul din Cimitirul Eroilor, Calea Sever Bocu, va avea loc slujba de înmormântare.