AUDIO / Din trei puncte, SCM Poli și CSMB au luat… câte unul
Echipele de handbal masculin SCM Politehnica Timișoara și CSM București au încheiat la egalitate jocul ce a deschis etapa a 23-a din Liga Zimbrilor; fiecare tabără putea obține victorie, mai ales că în ultima jumătate de minut atît violeții cât și bucureștenii au avut posesia, însă nu au concretizat-o. Scor final 30-30.
Articol de Viorel Jurcut, 31 martie 2023, 19:05 / actualizat: 31 martie 2023, 22:32
Meciul a fost echilibrat în majoritatea timpului, dar am remarcat câteva perioade, în care mai ales bănățenii puteau scăpa în învingători. E cazul startului de repriză secundă, când de la 16-13, SCM Politehnica a făcut 19-15, însă apoi s-a ”tăiat” vreme de aproape cinci minute. CSM-ul a marcat de 5 ori la rând, prelunând conducerea, însă nici oaspeții nu au avut puterea să controleze apoi ostilitățile.
Un fapt remarcabil în tabăra timișoreană a fost folosirea frecventă a tinerilor, mai ales în partea a doua, iar aceștia nu au dezamăgit așteptările. Coordonatorul de joc Darius Bran a făcut cel mai bun joc al lui la seniori, prin golurile marcate și prin curajul arătat în unele situații limită. Au existat momente când antrenorul Mihai Rohozneanu a trimis concomitent, în teren, chiar și patru jucători tineri dintre Bran, Dumitrescu, Bordeianu, Moldovan sau Cîtu. Pentru gazde rămâne regretul că au irosit câteva faze ”unu la unu” cu portarul sau că au rezistat în apărare contra unui CSM supranumeric, fără portar, iar în fazele următoare nu au reușit să concretizeze acest avantaj moral.
Centrul Darius Bran (19 ani) a reușit 5 goluri din 5 aruncări, dar are un sentiment de dezamăgire:
Același sentiment l-a exprimat și antrenorul bănățenilor, Mihai Rohozneanu:
De partea cealaltă, tânărul centru Octavian Bizău își dorea și el trei puncte:
Principalii marcatori ai întâlnirii au fost Marius sadoveac cu 10 goluri, Darius Bran cu 5 și Filip Marjanovic tot cu 5 la violeți, respectiv Tudor Botea și Grigorios Ioannou cu 8 reușite fiecare.