AUDIO / Mai mult decât nimic! UTA se întoarce cu un punct de la Voluntari
În etapa a 3-a a play-out-ului Superligii de fotbal, UTA a cucerit un punct extern ce poate fi prețios în economia finală a clasamentului. A fost 1-1 pe terenul lui FC Voluntari, meci cu o primă repriză prelungită cu 10 minute, pentru consultarea sistemului VAR.
Articol de Gabriel Toth, 8 aprilie 2023, 17:06
UTA a deschis scorul la una dintre primele acțiuni ofensive, având și șansa de partea sa. În minutul 8, Meleke a trimis înapoi la Armaș, care a încercat să degajeze, dar mingea l-a lovit pe Desley Ubbink, iar din ricoșeu s-a dus în poartă. Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 21, prin Lopes, care a reluat cu capul o minge centrată de pe dreapta de ex-utistul Costin.
Ilfovenii au înscris din nou, în minutul 28, prin Nemec, însă golul a fost anulat de VAR pentru o poziție inițială de ofsaid în care s-a aflat pasatorul Aliji. Consultările au durat aproximativ 9 minute, deoarece nu a existat o reluare clară, camerele fiind poziționate foarte aproape de nivelul terenului la Voluntari.
În repriza a doua, FC Voluntari a avut ocaziile mai mari, însă ucraineanul Danilo Kucher a avut o nouă prestație de excepție în poarta UTA-ei. Cea mai importantă situație a gazdelor s-a consumat în minutul 71, când Merloi a șutat din dreapta, Kucher a respins până la Sigurjónsson și apoi a blocat și reluarea islandezului.
UTA obține astfel primul punct în deplasare după aproape două luni. Precedentul joc pe teren străin soldat fără eșec pentru alb-roșii au fost pe 18 februarie, 0-0 cu Hermannstadt.
La final, antrenorul arădenilor, Laszlo Balint, admite că a fost un punct muncit, pe terenul unei echipe în formă:
Antrenorul gazdelor, Liviu Ciobotariu, consideră că, după numărul de ocazii clare de gol, echipa sa merita victoria:
FC Voluntari (antrenor Liviu Ciobotariu): M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș (cpt.) – Costin (64, Merloi), S. Meleke, Rață (76, Tavares), Aliji – Lopes, Nemec, Sigurjónsson (89, Răduț)
UTA (antrenor Laszlo Balint): Kucher – Vukcevic, Benga (cpt.), Hoxhallari, Roger – Batha, Anton (77, Cascini) – Postolachi (68, Otele), Ubbink (90, Barbosa), R. Pop (90, Șteau) – Milosevic (68, Keșeru)