Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Ministrul Ligia Deca anunță la Timișoara începerea dezbaterilor în Parlament pe Legile Educației

Ministrul Ligia Deca anunță la Timișoara începerea dezbaterilor în Parlament pe Legile Educației

Articol de Radio Timișoara, 10 aprilie 2023, 18:07

Noile Legi ale Educației vor fi dezbătute marți și miercuri în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților.
Prezentă la Timișoara, Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat că speră să se păstreze coerența formei trimise de Guvern în Parlament, chiar şi în cazul apariţiei unor modificări, cu atât mai mult cu cât au fost incluse sugestii şi din partea societăţii civile
“Am ținut cont de o serie întreagă de observații primite în mod constructiv, atât în perioada în care am preluat mandatul și am integrat ce fusese transmis în dezbaterea publică, cât și după ce am făcut noul text public. Au mai venit o serie întreagă de sugestii, am preluat o serie de sugestii, altele, sigur că probabil că vor apărea din nou în dezbaterea parlamentară. Săptămâna aceasta, mâine și poimâine avem dezbateri în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților și vom vedea dacă, în urma argumentelor aduse, Parlamentul va decide să modifice pachetul legislativ. Noi credem că am inclus deja o serie întreagă de observații venită din partea societății civile și ne-am dori ca, chiar și în cazul în care vor exista modificări, să se păstreze coerența celor două legi”, spune Ligia Deca.

La dezbaterile din comisii au fost invitați reprezentanții elevilor, părinților, studenților, profesorilor, dar și ai cultelor religioase.
În a doua zi de dezbateri este așteptat la Camera Deputaților și ministrul Ligia Deca.

Primăvara aduce joburi și oferte de practică la „Zilele Carierei” de la Timișoara
Învăţământ miercuri, 2 aprilie 2025, 19:21

Primăvara aduce joburi și oferte de practică la „Zilele Carierei” de la Timișoara

Târgul universitar de joburi “Zilele Carierei” este organizat, de două ori pe an, de Universitatea Politehnica din Timișoara. Peste 40 de...

Primăvara aduce joburi și oferte de practică la „Zilele Carierei” de la Timișoara
“Games of Science”, proiect românesc de popularizare a științei, revine la Timișoara
Învăţământ miercuri, 2 aprilie 2025, 19:03

“Games of Science”, proiect românesc de popularizare a științei, revine la Timișoara

A patra ediție a “Games of Science”, cel mai cunoscut proiect românesc de popularizare a științei, ajunge la Timișoara. Competiția se...

“Games of Science”, proiect românesc de popularizare a științei, revine la Timișoara
Zilele Carierei. Zeci de companii prezente la târgul universitar al locurilor de muncă
Învăţământ luni, 31 martie 2025, 20:27

Zilele Carierei. Zeci de companii prezente la târgul universitar al locurilor de muncă

Peste 40 de companii şi organizaţii nonguvernamentale şi de stat îşi vor prezenta ofertele de angajare în cadrul celui mai mare târg...

Zilele Carierei. Zeci de companii prezente la târgul universitar al locurilor de muncă
LearnX Lab, primul laborator de AI și XR de la Universitatea de Științele Vieții
Învăţământ miercuri, 26 martie 2025, 19:42

LearnX Lab, primul laborator de AI și XR de la Universitatea de Științele Vieții

Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a inaugurat LearnX Lab, primul laborator de inteligență artificială (AI) și realitate...

LearnX Lab, primul laborator de AI și XR de la Universitatea de Științele Vieții
Învăţământ luni, 24 martie 2025, 17:55

Elev eliminat de la simularea bacalaureatului, după ce i-a sunat telefonul

Un elev din Timișoara a fost eliminat de la simularea examenului de bacalaureat după ce i-a sunat telefonul în timpul testului la limba română....

Elev eliminat de la simularea bacalaureatului, după ce i-a sunat telefonul
Învăţământ vineri, 21 martie 2025, 18:57

Peda Open, concurs de dezbateri academice în premieră la Timișoara

32 de echipe din regiunea de Vest a țării intră în prima ediție a competiției interregionale de dezbateri academice Peda Open. Evenimentul este...

Peda Open, concurs de dezbateri academice în premieră la Timișoara
Învăţământ joi, 20 martie 2025, 18:33

Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori pentru organizarea a trei olimpiade naționale

Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori pentru organizarea Olimpiadei Naționale de Limba Română pentru Minorități. Olimpiada va fi...

Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori pentru organizarea a trei olimpiade naționale
Învăţământ miercuri, 19 martie 2025, 06:46

Absenteism cronic la cursurile serale din Timiş

Prezența elevilor care urmează cursurile liceale la seral se plasează sub pragul de 10%. Prefectul Mihai Ritivoiu a solicitat un control al...

Absenteism cronic la cursurile serale din Timiş