Descoperire macabră în Timișoara. Femeie și fiul ei găsiți morți în casă
Două persoane care nu au mai fost văzute de multă vreme au fost găsite decedate în locuința lor din Timișoara.
Poliția și ISU Timiș au fost alertați în această seară că două persoane, un băbrat și o femeie, nu au mai fost văzuți de vecini de câteva săptămâni. Este vorba despre o femeie de 88 de ani și de fiul ei în vârstă de 68 de ani care locuiau într-o casă de pe strada Cozia. Amândoi au fost găsiți morți în casă.
“Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 21:20, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane care locuiau pe strada Cozia, din municipiul Timișoara, nu au mai fost văzute de mai multe zile.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu pompierii și o Ambulanță, în interiorul imobilului fiind găsite două persoane decedate, o femeie în vârstă de 88 de ani și un bărbat în vârstă de 68 de ani”, transmite Poliția Timiș.
Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Articol de Radio Timișoara, 17 aprilie 2023, 23:07