Cu un set nu se face finală: CSM Lugojul va juca pentru bronz | AUDIO
Voleibalistele de la CSM Lugoj au pierdut, în deplasare, cu 3-1 meciul al treilea al semifinalei campionatului, în faţa lui CSM Târgovişte. Seria se închide cu 2-1 pentru gruparea din Dâmbovița care va juca finala campionatului.
Articol de Adrian Schindarli, 23 aprilie 2023, 17:19
Bănățencele au cedat primele două seturi la 17 și la 23, apoi s-au impus cu 25-16, dar în ultimul set gazdele s-au desprins repede și au închis meciul cu 25-15, într-un timp total de joc de 99 de minute.
Ruban, cu 16 puncte, și Rus, cu 13, au fost cele mai eficiente jucătoare ale formației antrenate de Ugljesa Segrt.
Ramona Rus consideră că echipa sa este „în obiectiv” chiar și după înfrângerea de astăzi și vorbește și despre finala mică a Diviziei A1, împotriva Rapidului:
Daiana Roman a recunoscut superioritatea grupării din Târgoviște și privește optimistă spre finala mică:
Finala mică, dintre CSM Lugoj și Rapid București, se joacă după sistemul „trei din cinci”, cu primele două meciuri în Timiș (29 și 30 aprilie), acolo unde se va disputa și un eventual joc decisiv (la 7 mai).