Portarul UTA-ei, Florin Iacob, acuză maniera de arbitraj și… limbajul centralului
Bătrâna Doamnă a remizat, ieri, la Pitești, 2-2, fiind egalată în al 14-lea minut suplimentar, dintr-un penalti dictat doar cu intervenția arbitrajului video. A fost a treia lovitură de la 11 metri primită de gazde. Precedenta fusese, de asemenea, transformată de Garita, în vreme ce prima a fost apărată de goalkeeper-ul arădenilor, în finalul primei reprize. Portarul roș-albilor, Florin Iacob, a acuzat ușurința cu care a fost acordat ultimul penalty, dar și limbajul folosit de arbitrul Cojocaru.
Articol de claudiusav, 9 mai 2023, 08:52
„La orice contact în România se dă penalty. Nu învăţăm nimic din afară. Credeţi că în Anglia se dădea vreodată aşa ceva la penalty-ul al treilea? Domnul Cojocaru a folosit un limbaj așa nepotrivit cu mine. Mi-a zis: «Pleacă de aici» Păi, sunt câine? Ce sunt? Suntem foarte nervoşi, dezamăgiţi. M-am uitat la fază. Nu văd niciun contact nicăieri, sar paralel. Îşi bate joc de munca tuturor. Avem şi noi familii, copii acasă. Trebuie să ne luăm salariile, depindem de Superligă. Nu vreau să mă duc în liga a doua. Suntem la mâna noastră, încă. Suntem la fotbal, e contact. Nu suntem la şah să nu-l lovesc pe omul care mută”, a declarat Florin Iacob.
În urma acestui rezultat, UTA rămâne pe loc de baraj, 22 de puncte, la egalitate cu Chindia și cu un punct în plus față de FC Argeș. Arădenii vor juca runda viitoare la Mioveni, pe terenul galben-verzilor, retrogradați deja în liga secundă.