Vremea se încălzește în Banat și Crișana
Astăzi, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când local la munte și pe arii restrânse în rest vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Vor fi condiții reduse de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la deal și munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 25 de grade, iar cele minime între 7 și 13…15 grade la deal.
Mâine, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, temporar noros după-amiaza și seara, când local în sud-estul Crișanei și izolat în Banat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale și temporare. Vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 27 de grade, iar cele minime între 8 și 15 grade, la deal, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 19 mai 2023, 04:50 / actualizat: 19 mai 2023, 7:58