Artizani și antreprenori, prezenți la Târgul Economiei Sociale de la Timișoara
Târgul Economiei Sociale de la Timișoara a reunit 15 producători, artizani, antreprenori, care își prezintă produsele și serviciile în centrul orașului.
Este vorbade mici afaceri, din industria alimentară, textilă, servicii sociale ori artizanat, care au și un rol în încurajarea unei abordări prietenoase cu mediul și incluzive pentru persoane cu dizabilități.
“Brânzeturi artizanale, produse vestimentare sustenabile, servicii prezentate pentru persoane vârstnice, produse care promovează tema anti-risipei alimentare. Totodată, vizitatorii vor avea posibilitatea să afle povestea din spatele acestor produse, care este impactul social pe care organizațiile de economie socială îl au, fie că vorbim de crearea de locuri de muncă pentru persoane vulnerabile, fie că vorbim de protejarea mediului înconjurător. Avem o organizați care se ocupă de colectarea uleiului alimentar uzat și avem totodată un stand al solidarității, care este amenajat prin implicarea comunității refugiaților de ucrainieni din Timișoara”, spune Mihaela Vețan, președintele Asociațiilor Centrului de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, organizator al târgului.
Târgul Economiei Sociale este deschis azi, până la ora 20:00, în curtea Centrului de Proiecte din Timișoara. O expoziție similară va avea loc și duminică, 28 mai, în parcarea Modex, din centrul orașului.
Articol de Radio Timișoara, 25 mai 2023, 19:36
Ascultați reportajul realizat de Ioana Sapianu: