Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Angajații din învățământ au anunțat proteste de stradă la Timișoara și Lugoj

Mii de angajați din învățământ sunt așteptați să iasă în stradă, mâine, la Timișoara și Lugoj, la o amplă acțiune de protest organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
La nivel național, peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic au declanșat greva generală, iar de ieri au început și protestele în stradă în mai multe orașe.
“Avem două acțiuni de protest majore, spunem noi, la care așteptăm foarte mulți participanți. Prima acțiune o avem în municipiul Gorj, începând cu ora 11.00 se va desfășura pe perioada unei ore, adică de la 11.00 la 12.00 pe platoul din fața Casei Sindicatelor din Lugoj, iar de la ora 14:00 avem protest în fața Prefecturii Timiș. Pot să vă spun că după ieșirea guvernanților de la așa-zisele negocieri, colegii s-au ambiționat atât de mult încât cei care nu au fost hotărâți să intre în grevă sau cei care au intrat în grevă și au ieșit între timp, acum se alătură nouă”, spune reprezentanta Federației Spiru Haret, Diana Sarca.

Angajații din învățământ au anunțat proteste de stradă la Timișoara și Lugoj

Articol de Radio Timișoara, 25 mai 2023, 20:54

La protestele din Timișoara și Lugoj sunt așteptați și reprezentanții sindicatelor din sănătate și transport, a mai precizat Diana Sarca.

Peste 500 de elevi și profesori, premiați pentru rezultate deosebite la Timișoara
Învăţământ marți, 29 octombrie 2024, 19:31

Peste 500 de elevi și profesori, premiați pentru rezultate deosebite la Timișoara

Peste 500 de elevi şi cadre didactice care au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar anterior vor fi premiaţi de primăria Timișoara....

Peste 500 de elevi și profesori, premiați pentru rezultate deosebite la Timișoara
Inspectoratul Școlar Timiș preia câteva creșe de la primăriile din județ
Învăţământ marți, 22 octombrie 2024, 17:02

Inspectoratul Școlar Timiș preia câteva creșe de la primăriile din județ

Mai multe creșe din județ urmează să fie preluate de către Inspectoratul Școlar Timiș. Unitățile au funcționat până în prezent în...

Inspectoratul Școlar Timiș preia câteva creșe de la primăriile din județ
Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj, comasată cu Liceul “Iulia Hașdeu”
Învăţământ marți, 22 octombrie 2024, 17:00

Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj, comasată cu Liceul “Iulia Hașdeu”

Școala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj se va comasa cu Liceul „Iulia Hasdeu” din localitate. Unitatea de...

Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj, comasată cu Liceul “Iulia Hașdeu”
Trei școli din Timiș, decorate de președintele țării de Ziua Mondială a Educației
Învăţământ miercuri, 9 octombrie 2024, 08:30

Trei școli din Timiș, decorate de președintele țării de Ziua Mondială a Educației

Colegiul Național “Constantin Diaconovici Loga” și Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara și Școala Generală din Dumbrăvița...

Trei școli din Timiș, decorate de președintele țării de Ziua Mondială a Educației
Învăţământ luni, 30 septembrie 2024, 18:27

Elevii și preșcolarii din Timiș pot primi lapte, corn și mere în școli și grădinițe

Consiliul Judeţean Timiş a semnat contractele subsecvente pentru distribuirea în şcoli şi grădiniţe a produselor lactate, de panificaţie şi...

Elevii și preșcolarii din Timiș pot primi lapte, corn și mere în școli și grădinițe
Învăţământ joi, 19 septembrie 2024, 18:13

A fost finalizat noul corp de clădire de la Școala Generală nr. 13 din Timișoara

Lucrările la noul corp de clădire al Școlii Generală nr. 13 din Timișoara au fost finalizate. În perioada următoare va fi recepționată...

A fost finalizat noul corp de clădire de la Școala Generală nr. 13 din Timișoara
Învăţământ marți, 17 septembrie 2024, 09:14

O tânără din Estonia organizează ateliere de știință creativă la Timișoara. Concurs deschis pentru școlile din oraș

Pentru Irma Baloi, știința este cea mai eficientă și distractivă punte spre a învăța, încă de la vârste fragede, cum funcționează lumea...

O tânără din Estonia organizează ateliere de știință creativă la Timișoara. Concurs deschis pentru școlile din oraș
Învăţământ vineri, 13 septembrie 2024, 08:16

Tot mai multe școli din Arad adoptă catalogul electronic

20 dintre cele 30 de unități de invățământ din municipiul Arad au renunțat în acest an școlar la catalogul clasic, pe hârtie, în favoarea...

Tot mai multe școli din Arad adoptă catalogul electronic