Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Stadiul lucrărilor la drumul de legătură cu A1 prin Dumbrăvița

Lucrările la cel de-al doilea tronson al drumului județean 691, care leagă Timișoara de autostradă prin Dumbrăvița, ar putea fi gata mai repede.
Termenul prevăzut în contract este luna octombrie, însă se speră că lărgirea șoselei la patru benzi să poată fi finalizată mai devreme. O porțiune de 2,2 kilometri a fost deja dată în circulație în urmă cu o lună, cel dintre coborârea de pe A1 până la girația de la intrarea în Giarmata.
Tronsonul care traverseză Dumbrăvița a iscat probleme după ce administrația județeană a cerut primăriei Timișoara să îi predea stâlpii de troleibuz pentru a putea continua lucrările. Liderul CJ Timiș, Alin Nica, se arată optimist că întârzierile, generate și de rezilierea contractului nu vor duce la pierderea finanțării europene.
“Cred că inclusiv în localitatea Dumbrăvița vom reuși să atragem absolut toți banii europeni din cheltuieli eligibile, pentru că până în data de 29 iunie avem termenul de depunere a ofertelor pentru execuția efectivă a acestui tronson de 3 km, deci o treime din lungimea totală, unde vom scoate 69 de stâlpi, vom reface întreaga rețea de trolebuz, vom lărgi la patru benzi, vom face două sensuri giratorii în interiorul localității Dumbrăvița și vom decongestiona practic traficul care este infernal la ora actuală. Dar eu sunt optimist, și din discuțiile pe care le-am avut inclusiv cu cei de la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, este realist să gândim că vom finaliza în termenul programului acest proiect, cel mai mare proiect de infrastructură pe care îl avem în desfășurare în momentul de față la Consiliul Județean”, spune Alin Nica.

Stadiul lucrărilor la drumul de legătură cu A1 prin Dumbrăvița

Articol de Radio Timișoara, 19 iunie 2023, 19:41

Noul contructor care lucrează pe DJ 691 a fost desemnat prin licitație în luna martie.

Podul de fier din Lugoj se închide timp de trei luni
Administrație & politică luni, 14 aprilie 2025, 18:16

Podul de fier din Lugoj se închide timp de trei luni

Accesul pe Podul de fier din Lugoj va fi complet restricționat timp de trei luni, pentru lucrări de reabilitare. Administrația locală a anunțat...

Podul de fier din Lugoj se închide timp de trei luni
Două linii de autobuz noi în teste la Arad
Administrație & politică duminică, 13 aprilie 2025, 15:02

Două linii de autobuz noi în teste la Arad

Compania de Transport Public Arad va suplimenta programul de transport, pentru o perioadă de trei luni prin inființarea experimentală a două...

Două linii de autobuz noi în teste la Arad
Proiect pentru Castelul din Banloc. Fosta reședință regală, transformată în complex turistic
Administrație & politică sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:43

Proiect pentru Castelul din Banloc. Fosta reședință regală, transformată în complex turistic

Castelul din Banloc, fosta reședință a Reginei Elisabeta a Greciei, va fi transformat într-un complex turistic cu muzeu, cazare și zone de...

Proiect pentru Castelul din Banloc. Fosta reședință regală, transformată în complex turistic
Avertisment ignorat? Incendiul de la biserica de lemn de la Muzeul Satului era previzibil, susține Direcția pentru Cultură
Administrație & politică joi, 10 aprilie 2025, 21:27

Avertisment ignorat? Incendiul de la biserica de lemn de la Muzeul Satului era previzibil, susține Direcția pentru Cultură

Incendiul care a cuprins biserica de lemn de la Muzeul Satului din Timișoara era previzibil, susține directorul Direcției pentru Cultură Timiș....

Avertisment ignorat? Incendiul de la biserica de lemn de la Muzeul Satului era previzibil, susține Direcția pentru Cultură
Administrație & politică joi, 10 aprilie 2025, 10:59

Juridic | Redobandire permis auto după suspendare

Bine v-am regăsit dragi ascultători în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice. Astăzi avem...

Juridic | Redobandire permis auto după suspendare
Administrație & politică miercuri, 9 aprilie 2025, 19:14

CJ Timiș desființează peste 640 de posturi. Alte 130 vor fi externalizate

Peste 640 de posturi din cadrul Consiliului Județean Timiș urmează să fie desființate în cadrul programului de eficientizare a cheltuielilor...

CJ Timiș desființează peste 640 de posturi. Alte 130 vor fi externalizate
Administrație & politică marți, 8 aprilie 2025, 13:11

Deșeurile din construcții, o problemă la Lugoj

Municipiul Lugoj se confruntă cu o problemă majoră legată de gestionarea deșeurilor inerte. În momentul de față nu există niciun spațiu...

Deșeurile din construcții, o problemă la Lugoj
Administrație & politică marți, 8 aprilie 2025, 13:01

Peste o tonă de PET-uri, colectate de Apele Române Banat

Aproximativ 1,25 tone de PET-uri, echivalentul a trei camioane, au fost colectate de echipele Apele Române Banat din Golful Cernei. Administrația...

Peste o tonă de PET-uri, colectate de Apele Române Banat