Străzi închise pentru reparații în Timișoara
Mai multe străzi din Timișoara sunt închise traficului, în perioada aceasta, pentru reparații sau modernizări.
Până în data de 10 iulie, traficul nu este permis pe str. Academician Remus Răduleț, între Liniștei și Popa. De asemenea, până în 24 iulie sunt închise parcarea din zona intersecției Pieței Consiliului Europei și banda de circulație adiacentă parcării. Până la acceași dată, este închis și accesul din spatele pieței Badea Cârțan, tronsonul cuprins între Bărnuțiu și Peneș Curcanul.
Totodată, până în 15 iulie, este restricționat traficul și pe strada Zola, între Bujorilor și Chișodei, iar până în 19 septembrie, circulația este interzisă pe strada Bucovinei, până la intersecția cu Matei Basarab.
Pe toate aceste artere, sunt programate lucrări de modernizare sau de reparații.
În plus, luni, se închide traficul rutier, între orele 11.30 și 13.00 și pe bd-ul Regele Ferdinand I, adiacent Catedralei Mitropolitane, în vederea desfășurării ceremoniilor militare și religioase prilejuite de “Zilele Drapelului Național”.
Articol de Radio Timișoara, 25 iunie 2023, 08:05