Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Modificări în regulamentul privind retrocedarea terenurilor

Foto: pixabay.com

Modificări în regulamentul privind retrocedarea terenurilor
Foto: pixabay.com

Articol de Radio Timișoara, 26 iunie 2023, 17:00 / actualizat: 26 iunie 2023, 19:32

Cererile pentru retrocedarea de terenuri trebuie să cuprindă și geometria acestora.

Prefectura Timiș anunță modificări în regulamentul de aplicare a Legii 87/2020 privind reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, solicitările care nu au documentația completă vor fi respinse, spune subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

“Este vorba de atribuirea gratuită în proprietate a acelor terenuri și grădini aferente, în principal caselor vândute pe Legea 112, dar și pentru alte cazuri prevăzute de lege. Toți petenții să vină și să depună la dosarele administrative pe legea 87. geometria terenului. În al doilea rând, să se asigure că aceste terenuri nu sunt în domeniul public al statului, trebuie să fie în domeniul privat al statului. Doar cu aceste două condiții noi putem să validăm. Dacă nu se depun aceste documentații, noi trebuie, forțați tot de instanțe, care ne obligă să decidem cu celeritate, să le respingem cererile, deoarece nu au documentațiile respective”, spune Ovidiu Drăgănescu.

Costul documentului întocmit de un specialist acreditat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară va fi suportat de petent. La nivelul județului Timiș sunt câteva mii de dosare care așteaptă soluționarea, mai spune Ovidiu Drăgănescu. Dintre acestea, peste 2.000 vizează cazuri de restituiri de terenuri în Timișoara.

 

Etichete:
Pot începe lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă
Administrație & politică luni, 7 aprilie 2025, 15:49

Pot începe lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă

A fost semnat contractul pentru reconstrucția pasajului Slavici-Polonă, din Timişoara, prima nouă investiție a primăriei care demarează în...

Pot începe lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă
Autostrada Timișoara – Moravița: Licitațiile ar putea fi finalizate în luna mai, anunță ministrul Transporturilor
Administrație & politică vineri, 4 aprilie 2025, 19:57

Autostrada Timișoara – Moravița: Licitațiile ar putea fi finalizate în luna mai, anunță ministrul Transporturilor

Licitația pentru cele două loturi ale autostrăzii Timișoara – Moravița ar putea fi finalizată în această primăvară, a anunțat, la...

Autostrada Timișoara – Moravița: Licitațiile ar putea fi finalizate în luna mai, anunță ministrul Transporturilor
Momentul în care pot începe lucrările prin care Pădurea Verde devine pădure-parc
Administrație & politică joi, 3 aprilie 2025, 16:12

Momentul în care pot începe lucrările prin care Pădurea Verde devine pădure-parc

Lucrările prin care Pădurea Verde din Timișoara va fi transformată în pădure-parc vor putea începe cel mai devreme la finele acestui an....

Momentul în care pot începe lucrările prin care Pădurea Verde devine pădure-parc
Șantierele, principala sursă a prafului din Lugoj. Primarul anunță noi lucrări în oraș
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 19:30

Șantierele, principala sursă a prafului din Lugoj. Primarul anunță noi lucrări în oraș

Praful persistent din Lugoj provine atât din utilizarea materialelor antiderapante în sezonul rece, cât și de pe șantierele din oraș....

Șantierele, principala sursă a prafului din Lugoj. Primarul anunță noi lucrări în oraș
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 19:11

Firme și asocieri, interesate să reabiliteze Castelul Huniade

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că proiectele care vizau reabilitarea castelului au fost unificate pentru...

Firme și asocieri, interesate să reabiliteze Castelul Huniade
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 18:48

STPT caută variante pentru asigurarea CASCO a noilor tramvaie și autobuze

Societatea de Transport Public Timișoara caută variante pentru a asigura CASCO noile tramvaie și autobuze, astfel încât daunele provocate din...

STPT caută variante pentru asigurarea CASCO a noilor tramvaie și autobuze
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 12:54

STPT introduce biletul cu suprataxă. Se scumpește călătoria cu vaporașul

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că a modificat politica tarifară valabilă de la 1 aprilie. Principala noutate o reprezintă...

STPT introduce biletul cu suprataxă. Se scumpește călătoria cu vaporașul
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 10:46

Juridic | Proprirea pe pensie

Care este suma maximă care poate fi reținută din pensie în caz de datorii? Poate fi redusă valoarea propririi? Bine v-am regăsit în cadrul...

Juridic | Proprirea pe pensie