Interviu cu percuționistul Zakir Hussain
Celebrul percuționist indian, Zakir Hussain, concertează astăzi la Timișoara, împreună cu legendarul chitarist britanic John McLaughlin și ceilalți trei componenți ai grupului Shakti.
Articol de Simona Stoița, 30 iunie 2023, 15:20
Evenimentul va avea loc astăzi, 30 iunie 2023, începând cu ora 22:30, pe scena principală din Piața Libertății, în cadrul Festivalului JAZZx 2023, ediția cu numărul 11.
Interviu cu Zakir Hussain, în exclusivitate; realizator Călin Pacatiuș, Radio Timișoara:
În India se alocă foarte mult timp pentru a învăţa să cânţi la tabla. Cum a fost în cazul dumneavoastră?
În India trebuie să începi devreme să înveţi tabla. Eu eram foarte tânăr şi în primii trei ani am învăţat doar interpretarea vocală şi ritmul. De-abia după aceea am început să cânt la tabla şi a fost nevoie de încă doisprezece ani, după care am devenit asistentul profesorului meu. Am cântat alături de el, ceea ce a continuat încă vreo şase ani înainte de a mi se permite să cânt în concerte. Aveam 16-17 ani, deci puteam cânta. Dar învăţarea şi practica instrumentului au durat vreo cincisprezece ani.
Cât de important este pentru un percuţionist să fie un muzician complet?
E important pentru orice percuţionist, în orice parte a lumii s-ar afla, nu doar în India, pentru că noi suntem prezenţi alături de cântăreţi, instrumentişti sau dansatori. Trebuie să cunoaştem „materialul”, repertoriul tuturor muzicienilor. De aceea învăţăm şi voce şi să cântăm puţin la un instrument, pentru a putea interpreta orice fel de muzică.
Cariera dumneavoastră internaţională a început în anii ’70, în Statele Unite. Care a fost impactul culturii americane?
Aveam nouăsprezece ani când am mers să cânt în SUA pentru prima dată şi cel mai important lucru a fost că am făcut-o alături de marele Ravi Shankar. Eram foarte tânăr, iar el era deja un maestru. Impactul a fost foarte puternic şi a fost extrem de important să cânt cu el, asta a simplificat lucrurile. Deoarece cântam cu Ravi Shankar, publicul m-a ascultat şi a fost mai uşor să devin faimos. Am avut o mare vizibilitate şi asta mi-a permis să cunosc alţi muzicieni printre care John McLaughlin, John Handy, Mickey Hart din Grateful Dead. Toţi au venit să vadă concertul, m-au remarcat şi m-au invitat să cânt cu ei, deci am avut o mare şansă.
Cum a fost să înregistraţi cu George Harrison în 1973?
A fost o binecuvântare, pentru că George Harrison este unul din cei mai mari muzicieni ai planetei şi mi-a oferit oportunitatea de a cânta alături de el şi de a apărea pe albumul său ”Living in the Material World”. A fost extraordinar să cântăm şi să petrecem destul de mult timp împreună. Aşa am învăţat multe despre interpretarea muzicii non-indiene, dar şi despre înregistrări şi munca în studio, producţie muzicală sau microfoanele potrivite. Pentru mine a însemnat vizibilitate, iar de la el am învăţat cum să apreciez muzica mea indiană. Felul în care iubea muzica indiană şi studia cu Ravi Shankar m-a făcut să îmi înţeleg şi mai bine muzica, să o iubesc mai mult.
În 1975 aţi cântat pentru prima dată cu John McLaughlin. Cum aţi defini extraordinarul parteneriat muzical cu el?
Mi-a schimbat cariera şi a fost o lecţie excepţională, care m-a făcut să înţeleg jazzul dintr-o perspectivă indiană. John nu numai că a cântat cu mine şi a dorit să cânt cu el, ci m-a şi învăţat cum să ascult jazzul, ce să caut în acest gen muzical, ce e esenţial. M-a învăţat armonie, contrapunct şi sistem de acorduri. Deci a fost un interval foarte potrivit pentru învăţare, iar experienţa mea muzicală alături de John McLaughlin reprezintă una dintre cele mai importante perioade din viaţa mea de muzician.
Am citit că regretatul dumneavoastră tată, marele Alla Rakha Khan, nu a fost încântat de ideea că veţi face parte din trupa Shakti. În 1987, chiar a afirmat: „Shakti nu era muzică indiană şi nu era nici muzică americană. Ei făceau altceva. Unele piese îmi plac, altele nu. I-am spus lui Zakir să nu facă asta.” Cum comentaţi?
E adevărat, el ţinea foarte mult ca eu să cânt muzică indiană tradiţională. Deci când am început să cânt cu Shakti, a crezut că poate voi înceta să cânt muzică indiană şi era îngrijorat. Dar i-am spus că nu are niciun motiv, deoarece, deşi cânt cu Shakti şi cu diferiţi artişti ca Mickey Hart sau Grateful Dead, nu voi înceta niciodată să cânt muzica mea indiană şi mă voi întoarce permanent în India pentru a învăţa şi a cânta. Pentru următorii opt-nouă ani a continuat să-şi facă griji că nu mă voi ţine de cuvânt, dar după aceea totul a fost bine.
Tatăl dumneavoastră a spus odată că, pentru a fi un bun interpret de tabla, trebuie să ştii şi să cânţi vocal.
Da, aşa cum spuneam, am învăţat şi să cânt.
Sunteţi şi un compozitor prolific, aţi compus pentru festivaluri de jazz, balet şi film. Ce aţi dori să transmită moştenirea dumneavoastră muzicală?
Vreau să fiu întotdeauna amintit ca un „elev” în muzică. În acelaşi timp, îmi ascult muzica. Când fac asta, văd ceva diferit în muzica mea, ceva ce nu observasem înainte, deoarece e chiar sub nasul meu. E foarte plăcut. Tatăl meu mi-a spus odată: „nu trebuie să fii un maestru, e de ajuns să încerci să fii un elev bun”. Am urmat logica aceasta şi, de fiecare dată când cânt cu alţi muzicieni, învăţ ceva.
O părere despre lumea în care trăim…?
Ar putea fi mai bună. Şi sper să realizăm că poate fi mai bună şi să încercăm să o facem astfel.
Care este semnificaţia vieţii?
Să trăim momentul cât putem de frumos.
AUDIO/ Interviu cu Zakir Hussain , în exclusivitate; realizator Călin Pacatiuș, Radio Timișoara (dialog în limba engleză):
Foto: Radio Timișoara.