AUDIO / 10 ”vestice” mai speră să continue în Cupa României
Câte trei formații din județele Hunedoara și Timiș, două arădene și câte una din Caraș Severin și Bihor vor fi pe teren mâine, în turul al 3-lea al fazei naționale din Cupa României. Meciurile încep la ora 17,30.
Articol de Viorel Jurcut, 15 august 2023, 12:07
Câteva dintre competitoare și-au declarat, deschis, intenția de a merge mai departe și de a întâlni formații mai bine cotate din liga a 2-a. Două dintre exemple le reprezintă formațiile hunedorene Corvinul și CSM Deva, care au în deplasare întâlnirile de mâine după amiază. Corvinul merge la CSM Jiul Petroșani pentru un duel, care în urmă cu mai bine de patru decenii se desfășura inclusiv în prima ligă de fotbal a României, formându-se astfel o rivalitate de tradiție. Antrenorul Corvinului, Florin Maxim, dorește ca jocurile din trei în trei zile să-i țină motivați pe jucătorii lui în această perioadă:
CSM Deva joacă și ea în deplasare, la CS Universitar din Alba Iulia, o formație pe care tehnicianul devenilor, Ștefan Nanu, o cunoaște bine. Jocul programat la Galtiu (AB) ar fi doar o bornă într-un parcurs cât mai lung în Cupă, conform declarațiilor lui Nanu:
Pe lângă cele două întâlniri menționate mai sunt patru meciuri cu formații din zona noastră de audiență: duelurile bănățene CSC Ghiroda – CSC Dumbrăvița și Phoenix Buziaș – CSM Reșița (pe stadionul „Tineretului” din Lugoj), confruntarea arădeană Progresul Pecica – Șoimii Lipova, precum și meciul celor de la FC Bihor la Sănătatea Cluj.