Ministrul Sănătății, la Timișoara, despre testarea antidrog în școli: “Nu facem testare de dragul testării”
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila spune că testarea antidrog în școli se va face doar cu acordul părinților, la solicitarea acestora.
Prezent la Timișoara, ministrul Rafila a mai precizat că testarea antidrog nu va fi efectuată în masă pentru că „nu facem testare de dragul testării”.
“Noi suntem la începutul unui drum. A fost semnat de curând, în urmă cu trei zile, un parteneriat la sediul Ministerului Afacerilor Interne cu opt instituții guvernamentale, care să reglementeze această problemă. Nu facem testare de dragul testării, noi facem testare ca să putem să ajutăm un copil, să ajutăm familia acelui copil, să poată să primească un diagnostic în cazul în care există suspiciunea de consum de substanțe psihoactive, să aibă consiliere psihologică, să aibă tratament și să se reinsereze în societate. Testarea trebuie făcută numai cu acordul părinților, în primul rând, la solicitarea acestora, dacă există suspiciuni legate de copilor lor, sau, de exemplu, la solicitarea personalului didactic dintr-o anumită școală, dar tot după acordul părinților. Rămâne de văzut cum facem aceste lucruri, împreună cu Ministerul Educației, cu Ministerul Afacerilor Interne, dar nu vreau să se înțeleagă în vreun fel că poziția Ministerului Sănătății legată de testarea în masă. Nu se practică nicăieri așa ceva, noi trebuie să folosim testarea ca să ajutăm vindecarea și reinserția copilului în societate, să îi ajutăm familia. Acesta este scopul testării”, a declarat Alexandru Rafila.
Articol de Radio Timișoara, 8 septembrie 2023, 17:59
Potrivit ministrului Sănătății, sunt două tipuri de teste rapide care se fac pentru depistarea drogurilor în organism, prin urină sau salivă. Rezultatul pozitiv al unui astfel de test, mai spune ministrul Sănătății, nu înseamnă automat o confirmare a consumului de droguri. Acesta trebuie validat printr-un test suplimentar care se face din sânge și care necesită intervenție de natură medicală.