Grevă de avertisment a ceferiștilor. Peste 250 de trenuri au fost oprite
266 de trenuri – de călători, private şi de marfă – au fost oprite în această dimineaţa, în urma grevei de avertisment declanşate de ceferiştii de la infrastructură.
Articol de Radio Timișoara, 15 septembrie 2023, 10:57
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor ‘Drum de Fier – Elcatel’ au declanşat o grevă de avertisment, între orele 7:00 – 9:00, iar trenurile au fost oprite în acest interval orar.
Potrivit Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, greva de avertisment vrea să atragă atenţia asupra „unor teme care nu mai pot fi ţinute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului”.
Printre motivele care stau la baza deciziei de organizare a grevei de avertisment se află: lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar, dar şi lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.
CFR Călători a precizat că salariaţii companiei nu s-au raliat la greva de avertisment, însă aceasta poate afecta circulaţia anumitor trenuri operate de CFR Călători, dar şi de alţi operatori feroviari.
Trenurile de călători înregistrează sute de minute de întârzieri, în urma grevei de avertisment.