Timișorenii pot participa la un atelier în care va fi recreat “Sărutul” lui Brâcuși
Articol de Radio Timișoara, 20 septembrie 2023, 17:01
“Sărutul” lui Constantin Brâncuși va fi recreat, la Timișoara, în cadrul unei expoziții interactive care va fi găzduită de Bastionul Maria Theresia. Timp de 14 zile, publicul timișorean este chemat să participe la materializarea ideii de reinterpretare a lucrării, considerată prima sculptură modernă a secolului XX, din materiale care le vor fi puse la dispoziție de arhitectul care a gândit conceptul instalației.
Timișorenii sunt invitați în Bastionul Theresia să ia parte la un workshop colaborativ a cărui scop este de reinterpretare a sculpturii „Sărutul”. Data de începere este 30 septembrie, ziua de deschidere a expoziției dedicate lui Constantin Brâncuși, la Muzeul de Artă din Timișoara.
Cel care a gândit instalația este arthitectul Florin Cobuz. Artistul din București a reprodus jumătate din „sărut”, iar de cealaltă jumătate se vor ocupa oamenii, comunitatea, într-un demers menit să îi apropie de creația sculptorului român.
La finalul celor două săptămâni de ateliere care se vor desfășura de marți până duminică, între orele 10.00 și 20.00, sculptura creată de comunitate va arăta două lumi: una perfectă, așa cum o vedea marele sculptor român, și una care tinde spre perfecțiune însă cu greu o poate atinge. Această dualitate este menită să exprime trecutul versus prezent, perfecțiunea versus arta colectivă.
La expoziția de la Centrul Multifuncțional Bastion își colabora și Flavia Nistor, o tânără creatoare de modă care a gândit o colecție capsulă, cu cinci piese vestimentare, în care se regăsesc elementele-simbol ale lui Constantin Brâncuși, precum coloana infinitului sau măiastra.
Consiliul Județean Timiș își propune să „traducă” opera marelui sculptor și pentru cei mai puțini familiarizați cu simbolistica ei, spune președintele Alin Nica.
“Deschidem un șir de evenimente conexe evenimentului principal al Capitalei Culturale Europene, respectiv expoziția Brâncuși. Practic, acest lucru reflectă viziunea pe care dorim să o imprimăm dezvoltării sectorului cultural timișean în anii ce vor urma. Nișa pe care dorim să o promovăm în anii ce vor urma și ceea ce va rămâne ca moștenire, practic, după acest an extraordinar pentru Timișoara sunt artele plastice. Timișoara este deja, odată cu expozițiile pe care le-am avut de-a lungul anului Paul Neagu, Romul Nuțiu, Victor Brauner cu Cuteni și culminând cu Brâncuși, este deja o capitală a artelor plastice nu doar a României, ci și a Europei”, spune Alin Nica.
În ceea ce privește expoziția de anvergură dedicată lui Constantin Brâncuși de la Muzeul de Artă, aceasta va reuni 100 de lucrări ale artistului, aduse din mari muzee ale lumii și din țară. Un bilet de intrare costă 88 de lei, o cifră aleasă deloc întâmplător: reprezintă două infinituri răsturnate, dar și cele opt fațete câte sunt pe Coloana Infinitului. Expoziția se deschide în 30 septembrie și poate fi vizitată până în 28 ianuarie 2024.
Ascultați reportajul realizat de Raluca Pantea.