Concerte, sesiuni de tiroliană și instructaje de speologie în Peștera Românești. Sunt așteptați peste 10.000 de participanți
Peştera Româneşti din județul Timiș devine, în această toamnă, un adevărat spațiu cultural.
Pentru a marca ediția cu numărul 40 a tradiționalului concert simfonic, în luna octombrie, vor avea loc două evenimente, unul susținut de Orchestra de Suflători a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, iar un altul de Filarmonica din Râmnicu Vâlcea.
“Fiindcă Timișoara este Capitală a Culturii Europene, am hotărât să facem două concepte unu data de 8 octombrie în care va fi Orchestra Liceului de Muzică, deoarece această orchestră a cântat prima dată în 1984, o orchestră formată din elevi, studenți și profesori de la Liceul de Muzică, iar în data de 15 octombrie, Filarmonica din Râmnicu Vâlcea, care și-a dorit cu mult să participe și ei la promovarea Capitalei Culturale Europene. Vom sărbători de fapt a 40-a ediție, care a venit un pic mai devreme, de concerte psteologice în peșteri românești”, spune președintele Fundației Academice Culturale Timișoara, Coriolan Gârboni.
Articol de Radio Timișoara, 25 septembrie 2023, 17:12
Pe lângă cele două concerte, vor avea loc încă opt evenimente, la care sunt așteptați peste 10.000 de spectatori.
Pentru pasionații de film și istorie, vor fi organizate proiecţii cu peliculele “Dracula”, cu Bela Lugosi în rolul principal, și „Tarzan”, cu Johnny Weissmuller. Ambii actori au legături strânse cu Lugoj și Timișoara. Cei curioși să descopere secretele subterare pot participa la două instructaje speologice, iar pentru copii și tineret vor fi organizate, în două weekenduri diferite, sesiuni de tiroliană.