Ministrul Apărării, prezent la dezafectarea spitalului de campanie de pe stadionul CFR din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 29 septembrie 2023, 16:44
Armata a început să ridice containerele de pe stadionul CFR din Timișoara, acolo unde a funcționat până anul trecut spitalul de campanie instalat în perioada de pandemie.
Prezent la operațiunea de dezafectare a containerelor, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, spune că stadionul va fi eliberat în cel mult două săptămâni.
“O să eliberăm, așa cum am convenit, acest teren de cele peste 100 de containere care au fost aici, o să le amplasăm în alte locuri unde este nevoie de aceste containere. Unul din ele va fi chiar în Timișoara, altele vor fi la Sebeș, în funcție de unde va fi nevoie”, spune Angel Tîlvăr.
De când a fost deschis, în anul 2020, până la închidere, în spitalul de campanie au fost asistați aproape 1.400 de pacienți infectați cu COVID-19. Ultimii pacienți de aici au fost externați în septembrie anul trecut.
La Timișoara, ministrul Apărării a mai vizitat o companie locală de echipamente militare, s-a întâlnit cu reprezentanții Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” și cu cei ai spitalului militar.