La ”foc automat”! Dumbrăvița, trei confruntări în șapte zile
Într-un meci disputat ieri în Superliga feminină de tenis de masă, CSC Dumbrăvița a pierdut cu 3-0, în deplasare, la vicecampioana en titre Victoria Carei.
Articol de Viorel Jurcut, 2 octombrie 2023, 12:17
Timișencele s-au prezentat în nordul țării cu o singură senioară, ucraineanca Natalia Plokhotnyuk, plus două jucătoare foarte tinere, Dora Moldovan și Teodora Șimon. „Am încercat și noi să «ciupim» un meci, dar a pierdut și Natalia Plokhotnyuk, probabil nu e încă în forma ei cea mai bună. Cele tinere s-au străduit, dar nu au putut să puncteze. Încă sunt crude, mai au nevoie de un pic de rodaj în Superligă, unde se vede încrederea și siguranța pe mingile bune, pe care te gândești că poți face puncte”, a declarat antrenoarea Nicoleta Husar site-ului oficial al clubului timișean.
Fetele de la CSC Dumbrăvița mai dispută două jocuri în această săptămână: joi, în deplasare, cu CSA Steaua, și sâmbătă, acasă, cu Politehnica Iași. Joi vor juca și băieții de la CSC Dumbrăvița în fieful celor de la Steaua.