Gimnastele tricolore merg la Jocurile Olimpice
Echipa feminină a României și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor. Compatrioatele noastre s-au clasat pe locul 8 în calificările Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, de la Anvers, informează Agerpres.
Articol de Viorel Jurcut, 3 octombrie 2023, 09:06
Echipa feminină a României revine la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani, ultima sa prezenţă fiind la Londra, în 2012. La JO 2024 se califică 12 echipe, iar SUA, Marea Britanie şi Canada aveau deja asigurate biletele. România a ajuns astfel la 60 de sportivi calificaţi la JO 2024.
Ana Bărbosu s-a calificat în finala de la individual compus cu al 19-lea punctaj – 52,932. Sabrina Maneca Voinea a reuşit calificarea în finala de la sol, cu al opta notă, 13,666, iar la bârnă este a treia rezervă în finală, după ce a fost notată în calificări cu 13,666.