S-a deschis Târgul de Meșteșuguri la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia
Articol de Radio Timișoara, 7 octombrie 2023, 12:55
Articol de Radio Timișoara, 7 octombrie 2023, 12:55
Turiştii care vor urca în weekend la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, vor avea prilejul să se oprească şi la Târgul de Meşteşuguri. Târgul este deschis în imediata apropiere a Centrului de Informare Turistică de la Costeşti, la începutul drumului spre cetatea Sarmizegetusa Regia.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere măiestria meșterilor locali, dar și felul în care se realizau diverse obiecte în atelierele din zonă. Potrivit organizatorilor, târgul este o ocazie minunată de a explora și a susține meșteșugurile tradiționale, dar și producătorii locali.
În cadrul manifestării vor fi organizate ateliere interactive de meșteșuguri tradiționale, o expoziție și o paradă a costumelor populare. Doi fierari cu experiență le vor arăta turiștilor care doresc să urce la Sarmizegetusa Regia o parte din tainele atelierelor de fierărie dacică. Vor fi și activități pentru copii, vor fi prezentate produse locale, iar programul artistic va face ca sfârșitul de săptămână să fie unul deosebit.
Târgul de Meşteşuguri face parte din proiectul “Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european”, un proiect derulat de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Fundația Mihai Eminescu și statul norvegian.
Obiectivul proiectului este acela de a crea la Sarmizegetusa Regia un monument istoric restaurat și revitalizat, valorificat cultural și economic, care să atragă după sine creșterea cu cel puțin 30% a numărului de vizitatori.