Florin Iacob, omul meciului Petrolul – UTA, dar în echipa etapei merge Alexandru Benga
Fundașul UTA-ei, Alexandru Benga, a fost inclus de LPF în echipa etapei a 12-a a Superligii, pentru prestația sa de la Ploiești, cu Petrolul.
Articol de Adrian Schindarli, 10 octombrie 2023, 17:12
Arădenii au remizat la Ploiești (al doilea 0-0 consecutiv) și sunt pe loc de baraj (14) pe perioada acestei pauze generate de meciurile echipelor naționale. Ei au reluat antrenamentele astăzi și pregătesc meciul cu Rapid, de vineri, 20 octombrie, care se va juca la Oradea.
Interesant este că tot LPF l-a desemnat drept omul meciului din Prahova pe un alt utist, portarul Florin Iacob. În 11-le ideal al rundei pentru postul de portar a fost distribuit Jesús Fernández (FC Voluntari).
Farul Constanța dă un jucător – Ionuț Larie – și antrenorul echipei ideale, Gheorghe Hagi.
Câte doi jucători au Rapid (Ioniță și Petrila) și Universitatea Cluj (Nistor și Oancea), ceilalți șapte componenți ai 11-lui ideal venind de la șapte cluburi diferite.