CH Poli se întoarce fără punct de la Călăraşi
Articol de Tiberiu Atanasoae, 15 decembrie 2014, 08:50
Scenariul partidei din etapa a 15-a a fost cel deja consacrat pentru handbaliştii timişoreni. CH Poli a evoluat bine în primele 20 minute, dar Dunărea Călăraşi a întors rezutlatul până la pauză când tabela indica 16-14. În partea a doua, gazdele şi-au mărit avansul, iar „alb-violeţii” au avut binecunoscuta tresărire de final, insuficientă pentru a se întoarce acasă măcar cu un punct. Când ecartul formaţiei din Călăraşi era de două lungimi, Santeiu a marcat dar golul a fost anulat pentru călcarea semicercului. Pe contraatac, Dunărea a stabilit diferenţa finală.
Cel mai bun marcator al lui Poli în partida de ieri a fost Ghiţă Irimescu – 8 goluri. Acesta a fost urmat de Halcă – 5 goluri şi Timofte – 4 goluri.
CH Poli este pe poziţia a 9-a, cu 16 puncte, astfel că vacanţa de iarnă nu va fi cea mai liniştită pentru handbaliştii timişoreni. Până la finalul anului, echipa pregătită de Constantin Ştefan îşi va afla adversa din sferturile de finală ale Cupei României. Tragerea la sorţi este programată joi, 18 decembrie, la ora 11:00, la sediul FRH.
Foto: sportvest.info