Vreme caldă în Banat și Crișana, la final de săptămână
Astăzi, vremea se va menține deosebit de caldă și vântoasă. Cerul se va înnora treptat. Spre seară și în cursul nopții, vor fi ploi locale, mai ales cu caracter de aversă. Vântul va sufla cu intensificări locale și temporare, cu viteze la rafală în general de 55…60 km/h, iar pe crestele montane înalte de peste 80…90 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 30…31 de grade, iar cele minime între 10…12 grade în depresiuni și 18…19 grade la deal.
Mâine, vremea va fi caldă pentru această dată, deși se va răcori ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare ziua mai ales la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări ziua, mai ales în Crișana, și pe crestele montane înalte. Izolat vor fi condiții de ceață în depresiuni.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 28 de grade, iar cele minime între 9 și 12 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 21 octombrie 2023, 09:23