AUDIO / „Vreau să fac puncte, nu să le apăr”
Tenismenul arădean Marius Copil a ales să facă pregătirea de iarnă în România. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a fost în cantonament la Poiana Braşov, iar apoi a mers la Cluj, unde s-a antrenat cu Andrei Pavel, Adrian Szabo şi Patrick Ciocilă.
Articol de Adrian Schindarli, 15 decembrie 2014, 12:25
Într-un interviu la Radio Timişoara, Copil spune că se simte în formă că în 27 decembrie pleacă în Australia, pentru turneul de la Brisbane şi pentru a juca în calificările primului turneu de Mare Şlem din 2015. „Vreau să fac puncte, nu să le apăr”, declară Copil, cu referire la Brisbane, acolo unde anul acesta a făcut 57 de puncte ATP, venind din calificări şi jucând sferturi de finală pe tabloul principal.
Tenismenul aflat pe locul 172 ATP a caracterizat 2014 drept „un an sub aşteptări” şi a vorbit şi despre Cupa Davis, într-un interviu realizat de Florin Cărăbaş şi pe care îl puteţi asculta în fişierul de mai jos.