Hoţii au furat o porţiune din calea ferată îngustă de la Mina Lonea
Un tronson de 30 de metri din calea ferată îngustă folosită în zona silozului de cărbune de la Mina Lonea, în Valea Jiului, a fost furată de persoane necunoscute..
Potrivit primelor date ale Poliției Hunedoara, incidentul a fost semnalat, astăzi. Pe lângă bucăţile de cale ferată au fost sustrase şi două elemente de macaz ce erau folosite la dirijarea vagoanelor pe şine.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2023, 17:28