Teatrul Național din Timișoara sărbătorește 1 Decembrie Cultural
Teatrul Naţional din Timișoara marchează Ziua Naţională prin trei spectacole dedicate acestui moment istoric, sub titlul “1 Decembrie Cultural”.
Astfel, vineri, de la ora 19.00, la Studio UŢU va avea loc comedia „O noapte furtunoasă. Un exerciţiu”, un spectacol care, în adaptarea şi cu semnătura regizorală a Adei Lupu Hausvater, reia într-o formulă proaspătă, modernă, celebra poveste a lui I.L. Caragiale.
Seria spectacolelor dedicate Zilei Naţionale continuă, sâmbătă, de la ora 18.00, la Sala Mare, unde va avea loc spectacolul-eveniment „Exod”, în regia lui Oskaras Korsunovas, o poveste despre şansa la identitate personală în spaţiul exilului.
Cel de-al treilea spectacol este tot o piesă a lui Caragiale. Marți, 5 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare se va prezenta “Conul Leonida faţă cu Reacţiunea”, în regia lui Felix Alexa, un spectacol modern despre absurdul burlesc al demagogiei.
„Teatrul a fost şi rămâne o voce esenţială a identităţii României, parte a fibrei ei, prin dramaturgia naţională şi prin actualitatea şi acuitatea cu care aduce pe scenă marile teme şi dileme ale societăţii. TNTm reflectă prin spectacolele sale identitatea naţională în frumuseţea diferenţelor, influenţelor, tradiţiilor, religiilor, etniilor care o compun”, transmit reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 30 noiembrie 2023, 06:01