Lugojul, pas important spre sferturile Cupei Challenge
Voleibalistele de la CSM Lugoj au învins echipa sârbă Tent Obrenovac, cu scorul de 3-0, în deplasare, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Challenge.
Articol de Viorel Jurcut, 30 noiembrie 2023, 23:05
Formația timișeană, finalista ediţiei trecute a competiţiei, s-a impus după o oră şi 22 de minute şi a făcut un pas important spre sferturile de finală. Pe seturi, trupa de pe Timiș s-a impus cu 29-27, 25-17, 26-24. Victoria e cu atât mai meritorie, cu cât a fost obținută în condiții foarte grele de lot. Ambii centri din formula de bază – Orlandea și Canak – s-au accidentat recent, motiv pentru care a fost titularizată junioara de 18 ani Ioana Mănăilă. Principalele realizatpare ale echipei lugojene au fost Elizaveta Ruban și Mirta Velikonja Grbac cu câte 14 puncte. Le-au secondat Aliona Martiniuc cu 13 şi Andra Artin cu 11 puncte.
Returul se va juca în data de 6 decembrie, la Lugoj.