Vremea se încălzește în vestul țării
Articol de Radio Timișoara, 5 decembrie 2023, 04:50
Astăzi, vremea se va încălzi, apropiindu-se de normalul termic al datei. Cerul va fi temporar noros. Izolat în nordul Crișanei, vor fi posibile precipitații slabe.
Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale, în sudul Banatului și la munte. Izolat în depresiuni va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 8 grade, iar cele minime între -2 și 3 grade, la deal.
Mâine, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii în extindere după-amiaza și noaptea vor fi precipitații, predominant ploi. Izolat cantitățile cumulate de apă vor fi însemnate. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în sudul Banatului și la munte. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 9 grade, iar cele minime între 1 și 3 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.