Vreme caldă de Crăciun în Banat și Crișana
Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2023, 04:50
Astăzi, vremea va continua să se încălzească, devenind deosebit de caldă. Cerul va fi variabil în Banat și temporar noros în Crișana, unde izolat vor mai fi ploi slabe.
Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în Crișana. În zona montană, vântul va mai avea intensificări cu viteze de 70-80 km/h. Pe arii restrânse se va forma ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 16 grade, iar cele minime între 1 grad în depresiuni și 7 grade la deal.
Mâine, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat, cu ușoare intensificări în Crișana. Pe arii restrânse va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 16 grade, iar cele minime între 1și 5 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.