Termen pentru inaugurarea noului cămin studențesc al Universității de Vest din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 27 decembrie 2023, 16:15
Lucrările la cel mai mare cămin studențesc din România, care se construiește la Timișoara, sunt mai avansate decât graficul prevăzut în proiect.
Căminul construit de Universitatea de Vest pe strada Renașterii va avea peste 450 de camere, în care vor putea fi cazați 902 studenți.
Rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, apreciază că proiectul căminului de pe strada Renașterii va fi finalizat până la sfârșitul lui 2024.
„Căminul din Renașterii este în faza de finalizare, peste 80% din structură. Se lucrează la zona de închidere. Putem tăia panglica la finalul acestui cămin undeva în luna decembrie, anul 2024. Atunci este termenul de realizare, este construcția care a avut un ritm de desfășurare foarte accelerat”, spune rectorul UVT Marilen Pirtea.
Proiectul este finanţat de Ministerul Dezvoltării, valoarea investiţiei fiind de 22,8 milioane de euro.