CSM Oradea se deplasează în Italia, pentru a întâlni o legendă a baschetului european
Echipa de baschet masculin CSM Oradea dispută mâine al treilea meci din Grupa N în FIBA Europe Cup. Bihorenii merg în Italia, pentru a întâlni o legendă a baschetului european, Pallacanestro Varese.
Articol de Gabriel Toth, 9 ianuarie 2024, 09:50
Fondată în 1945, gruparea lombardă are în palmares, printre altele, 10 titluri de campioană a Italiei (ultimul în 1999), 5 trofee în Cupa Campionilor (toate cucerite în perioada 1970-1976) și trei cupe Intercontinentale. La Varese s-a născut și a jucat cel mai important baschetbalist din istoria Italiei, Dino Meneghin.
În prezent, Varese ocupă locul 12 în prima ligă italiană. În stagiunea precedentă, s-a clasat pe locul 13, dar în urma unei penalizări de 11 puncte, fără de care ar fi încheiat pe locul al patrulea.
După două etape disputate în faza a doua a grupelor din FIBA Europe Cup, italienii au două înfrângeri, în vreme ce Oradea a contabilizat o victorie și un eșec. Partida dintre Pallacanestro Varese și CSM Oradea se va disputa mâine, de la ora 21.30, în Palasport Lino Oldrini (5.100 locuri).