AUDIO / Dumbrăviţa s-a reunit la… Covaci
În ordine cronologică, CSC Dumbrăviţa e a treia divizionară secundă de fotbal, din vestul ţării care a reluat pregătirile. Primul antrenament a avut loc pe terenul din Covaci, pentru a proteja gazonul arenei „Ștefan Dobay”.
Articol de Viorel Jurcut, 15 ianuarie 2024, 18:58
La reunire au fost prezenți mai mulți jucători noi, unii dintre ei fiind aproape transferaţi, în vreme ce alţii sunt în probe. Din nucleul folosit în sezonul de toamnă a lipsit motivat doar Alexandru Martinov. Deocamdată este un singur jucător, care a semnat cu formaţia de lângă Timişoara. Despre el şi despre cei doriţi de club şi cu şanse de a bate palma a vorbit, la momentul reunirii, preşedintele secţiei de fotbal, Florin Macavei:
În această pauză de iarnă, CSC Dumbrăviţa s-a despărțit de șase jucători – Plokhotnyuk, Ciui, Mercioiu, Tănase, Gîsă și Amariei. După cum a explicat Florin Macavei, se poartă negocieri și cu alți trei jucători din lot în privința rezilierii:
Jucătorii vor efectua miercuri dimineață vizita medicală. Tot miercuri, e programat și primul meci de verificare al iernii, cu echipa U19 a celor de la UTA, de la ora 15.30, la Covaci. Un alt amical cu juniorii arădeni e programat și sâmbătă, de la ora 13, pe terenul sintetic din Șega (Arad).